Secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare ºi relaþii internaționale, Simona Cojocaru a avut miercuri, 30 martie, o convorbire telefonicã cu omologul australian, Peter Tesch.
Agenda discuțiilor a cuprins aspecte de actualitate vizând situația de securitate din proximitatea României, în contextul rãzboiului din Ucraina, regiunea Indo-Pacific, precum ºi perspectivele cooperãrii româno-australiene în domeniul apãrãrii, atât în plan bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale.
Pe timpul convorbirii, cei doi oficiali au evidenþiat sprijinul umanitar acordat partenerului ucrainean de cãtre cele douã þãri, oficialul român subliniind importanța HUB-ului umanitar de la Suceava în susținerea Ucrainei, și a fost exprimatã susþinerea totalã ºi necondiþionatã a independenței, suveranitãții și integritãții teritoriale a Ucrainei.
Totodatã, au fost explorate oportunitãþile de cooperare bilateralã în domeniul apãrãrii, educației militare și industriei de apãrare, dar și în context NATO, ținând seama de statutul Australiei ca partener global al Alianței Nord-Atlantice.
Nu în ultimul rând, au fost reliefate contribuþiile operaþionale în comun, în cadrul ONU. În context, ambele pãrþi au împãrtãșit interesul pentru implementarea agendei Femeile, Pacea și Securitatea, purtând discuții pe marginea identificãrii unor proiecte concrete de colaborare.
În încheiere, cei doi oficiali au convenit asupra continuãrii dialogului politico-militar în vederea aprofundãrii cooperãrii bilaterale în domeniul apãrãrii.