MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 147
Delegație a Congresului SUA, întâlnire cu reprezentanți ai conducerii MApN

Secretarul de stat și șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Marius Bălu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit luni, 11 aprilie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, cu o delegație a Congresului SUA, condusă de Kevin McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanților.



 



Dialogul purtat de oficialii români și americani a vizat analiza situației regionale de securitate și modalitățile de întărire a cooperării politico-militare, în baza parteneriatului strategic dintre cele două țări și în contextul uneia dintre cele mai puternice relații transatlantice din istoria NATO.



 



În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte privind contextul geopolitic actual și s-au prezentat elemente de natură operațională din regiune. „A fost o vizită de informare și cunoaștere a modului de cooperare româno-americană pe flancul estic al NATO. Concluzia  acestei întrevederi a fost că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite asigură un nivel ridicat de cooperare în plan militar, cu perspective concrete de îmbunătățire“, a susținut secretarul de stat Marius Bălu.



 



Șeful Apărării a prezentat acțiunile de consolidare a posturii de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre și a subliniat relevanța adusă acestui proces defensiv de suplimentarea substanțială a trupelor americane pe flancul estic al NATO. „Pentru Armata României rămâne prioritară creșterea continuă a capacității de reacție a structurii naționale de forțe, în complementaritate cu derularea, în continuare, a efortului defensiv al SUA și operaționalizarea rapidă a structurii aliate dislocate România”, a transmis generalul Daniel Petrescu.



 



În programul delegației Congresului american au fost incluse întâlniri cu militarii americani și francezi dislocați Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu și participarea delegației la expoziția de tehnică militară organizată, cu acest prilej, de militarii din această facilitate a Armatei României.