Ministrul apãrãrii naționale, Vasile Dîncu, va participa marți, 17 mai, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), în formatul miniștrilor apãrãrii din statele membre ale Uniunii Europene, care se va desfãșura la Bruxelles.
Agenda reuniunii va fi dedicatã, în principal, implementãrii Busolei Strategice, cu accent pe creșterea eficienței misiunilor și operațiilor derulate sub egida Politicii de Securitate și Apãrare Comunã.
În cadrul unui prânz de lucru informal, miniștrii apãrãrii vor aborda situația de securitate din Ucraina, generatã de agresiunea neprovocatã și nejustificatã a Rusiei, precum și eforturile de sprijin al Ucrainei întreprinse la nivelul UE. La aceastã sesiune au fost invitați sã participe Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și, prin videoconferințã, ministrul ucrainean al apãrãrii, Oleksii Reznikov.
De asemenea, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, ministrul apãrãrii naționale va participa la ședința Comitetului Director al Agenției Europene de Apãrare (EDA), în cadrul cãreia este așteptatã adoptarea deciziei privind înființarea Centrului european pentru inovare în domeniul apãrãrii (Hub for EU Defence Innovation - HEDI).