MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 251
Vizita la MApN a președintelui adjunct al Radei Supreme din Ucraina

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit marți, 14 iunie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu președintele adjunct al Radei Supreme din Ucraina, Oleksandr Korniyenko.



 



Întrevederea a reprezentat o nouă oportunitate de confirmare a sprijinului României acordat poporului ucrainean, atât în planul sancționării agresiunii neprovocate, brutale și ilegale a Federației Ruse asupra Ucrainei, cât și în planul umanitar, având în vedere că pe teritoriul statului român au intrat peste 1,1 milioane de refugiați cărora li s-a oferit sprijin în staționarea sau în tranzitarea României.



 



De asemenea, în cadrul discuțiilor cei doi oficiali au abordat aspecte legate de sprijinul acordat de Ministerul Apărării Naționale român populației rănite în timpul conflictului, precum și disponibilitatea pentru evacuarea medicală a acestora către alte state.