MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 253
Întrevederea ministrului apãrãrii naționale cu ministrul francez al forțelor armate

Ministrul apãrãrii naționale, Vasile Dîncu, a avut marți, 14 iunie, în Baza Aerianã de la Mihail Kogãlniceanu, o întrevedere cu noul ministru francez al forțelor armate, Sébastien Lecornu.



 



Agenda de discuții a inclus subiecte referitoare la cooperarea bilateralã, precum și în cadrul NATO și UE, cu accent pe eforturile aliate de consolidare a posturii de descurajare și apãrare de pe flancul estic al Alianței, Noul Concept Strategic al NATO și deciziile importante care urmeazã sã fie luate în perioada urmãtoare, în cadrul reuniunii miniștrilor apãrãrii din statele membre ale NATO, respectiv Summit-ul NATO de la Madrid.



 



De asemenea, ministrul român al apãrãrii a reiterat aprecierea pentru eforturile Franței, în calitate de națiune cadru, pentru constituirea grupului multinațional de luptã din România, punctând importanța demersului pentru securitatea întregii Alianțe.



 



În ceea ce privește colaborarea în cadrul Uniunii Europene, au fost salutate rezultatele pozitive înregistrate de Franța pe timpul Președinției Consiliului UE, care urmeazã sã se încheie la finalul acestei luni, cu repere importante pentru consolidarea rolului Uniunii.



 



De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre situația de securitate regionalã, manifestând sprijinul constant pentru Ucraina.



 



La finalul întrevederii, cei doi miniștri au semnat, în prezența prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucã, o scrisoare de intenție privind cooperarea celor douã ministere ale apãrãrii în domeniul înzestrãrii Forțelor Navale Române cu echipamente navale de ultimã generație, necesare îndeplinirii misiunilor la Marea Neagrã.