MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 258
Precizări cu privire la funcționarea bacului militar de la Galați

Cu privire la informațiile eronate vehiculate de unele instituții media, prin care se acreditează ideea că bacul fluvial militar care acționează la punctul de trecere Galați – I.C. Brătianu, nu s-ar afla în stare de funcționare, facem următoarele precizări:



 



Bacul militar a fost instalat la punctul de trecere Galați – I.C. Brătianu sâmbătă, 11 iunie, prima cursă fiind realizată în jurul orei 17.00.



 



În aceeași zi, în jurul orei 19.00, echipajul care operează bacul militar a sesizat o defecțiune minoră la inversorul navei, care a fost remediată în aproximativ 30 de minute. Bacul și-a continuat, după această scurtă întrerupere, cursele planificate, până la  încheierea programului de lucru (ora 20.00). În cursul nopții au fost efecutate verificări suplimentare la toate sistemele navei.



 



Bacul a funcționat fără alte probleme, până în prezent, realizând o medie de 27 de curse zilnic, în programul obișnuit de lucru, 6.00 – 20.00.



 



Reamintim că bacul fluvial din dotarea Batalionului Nave Treceri Fluviale ,,Danubius" a fost dislocat temporar la Galați, pentru a permite păstrarea fluidității traficului rutier de mare tonaj și pasageri către localitatea I.C. Brătianu, Județul Tulcea. Nava militară, cu o capacitate totală de transport a autovehiculelor de 300 tone sau de 500 de persoane, acționează în acest punct de trecere alături de bacul operatorului economic care operează cursele permanente.



 



Această misiune a fost stabilită Ministerului Apărării Naționale pentru a permite operatorului economic redislocarea temporară a unui bac din flota proprie, de la Galați la Isaccea, pentru decongestionarea și fluidizarea trecerii Dunării prin punctul de frontieră dintre Isaccea, România, și Orlovka, Ucraina.