Secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat miercuri, 22 iunie, la Abu Dhabi, la cea de-a doua sesiune a Comisiei de cooperare între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite.
Cu prilejul vizitei, oficialul român a avut o întrevedere bilateralã cu omologul din Emiratele Arabe Unite, subsecretarul de stat al Ministerului Apãrãrii, Mattar Salem Ali Al Dhaheri. Discuțiile au vizat cooperarea celor douã țãri în formate multilaterale și, în context, a fost exprimat interesul comun pentru dezvoltarea bilateralã a potențialelor domenii de cooperare, respectiv instruire în comun, învãțãmânt militar, logisticã și medicinã militarã.
În acest sens, în marja lucrãrilor Comisiei, cei doi oficiali au semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea în domeniul militar, document care va asigura cadrul juridic al cooperãrii între cele douã pãrți în domenii de interes reciproc.
Semnarea acordului bilateral confirmã trendul ascendent al relației bilaterale, reflectat de deschiderea ambelor state în direcția impulsionãrii cooperãrii.