Un numãr de 1.000 abonamente vor fi oferite, în mod gratuit, militarilor români și aliați din bazele de dislocare ale forțelor NATO în România, la toate spectacolele online, în limbile românã și englezã, organizate în cadrul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2022) ce se desfãșoarã în perioada 24 iunie – 3 iulie.
Abonamentele au fost asigurate în baza colaborãrii dintre Ministerul Apãrãrii Naționale, Ministerul Culturii și echipa de organizare a FITS 2022.
Distribuirea abonamentelor se va realiza în bazele militare în care, alãturi de militari români, se aflã dislocați cei aproximativ 5.000 de militari aliați (americani, belgieni, britanici, francezi, italieni, polonezi, portughezi) aflați în România în cadrul misiunilor Forței de Rãspuns a NATO (NRF), Poliție Aerianã Întãritã (eAP), mãsuri de întãrire a vigilenței (eVA), precum și în comandamentele NATO din Craiova, București și Sibiu.
Abonamentele online, oferite de organizatorii FITS 2022 în semn de respect pentru militari și misiunea acestora, vor fi utilizate pe pagina oficialã a festivalului – https://sibfest.ro și vor fi valabile pe toatã durata festivalului. Spectacolele sunt disponibile la intervale de 24 de ore, iar dupã prima accesare a fiecãrui spectacol codul de vizionare este valabil timp de patru ore.
Totodatã, personalul MApN care a dorit sã participe la evenimentele din Sibiu a avut posibilitatea de a achiziționa douã bilete la preț de unul pentru o selecție de spectacole.
De asemenea, un numãr de cinci spectacole din cadrul festivalului se vor juca în incinta Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bãlcescu” din Sibiu.
* * *
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) este primul mare festival din Europa Centralã și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România. Anual, festivalul este un prilej de sãrbãtoare, cu spectacole excepționale invitate din țãri precum Austria, China, Elveția, Franța, Germania, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Spania, SUA.
FITS este organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României și Înaltul Patronaj al Președintelui Germaniei, cu sprijinul Primãriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu, Guvernului României, Ministerului Culturii, Ministerului Educației, Institutului Cultural Român. Acest eveniment reunește mari artiști ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase.