MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 299
O nouă ediție a cursului pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict

Cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict, ediția 2022, se desfășoară în perioada 17-23 iulie, la Mangalia și în alte obiective ale MApN, fiind organizat de Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale, cu sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Statului Major al Forțelor Navale și Statului Major al Forțelor Aeriene.



 



Cei 16 jurnaliști din presa centrală și locală care s-au înscris la curs vor dobândi în cadrul celor două module, teoretic și practic, cunoștințe pe teme privind procedurile de acreditare și de lucru ale jurnaliștilor pe timpul operațiilor militare, reguli de siguranță și protecție în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operațională, caracterizarea teatrelor de operații din punct de vedere al riscurilor, proceduri de acordare a primului ajutor.



 



De asemenea, cursanților le vor fi prezentate tehnica de luptă și echipamentul din dotarea unor structuri militare din Armata României care au participat la misiuni în teatre de operații sau alte zone de conflict, tehnici de supraviețuire, trageri demonstrative cu armamentul din dotare, mijloace de protecție CBRN, precum și modul de executare a unei misiuni într-o zonă de conflict sau de operații militare.



 



Cursul, aflat la cea de-a 18-a ediție, a pregătit, din anul 2004 și până în prezent, 316 de jurnaliști (totalizând 332 cu această ediție).