O aeronavã C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configuratã pentru misiuni medicale, a decolat joi, 4 august, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Hanovra (Germania), a unui pacient aflat în stare gravã.
Echipa medicalã care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formatã din specialiști din cadrul SMURD, Spitalului Universitar de Urgenþã Militar Central „Dr. Carol Davila” din București și ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul de la unitatea spitaliceascã spre aeroport s-a realizat cu o ambulanțã SMURD.
Aeronava a decolat de la Otopeni cãtre Hanovra în jurul orei 08.00 și a revenit la Otopeni în jurul orei 16.