MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 336
Ministrul apãrãrii naționale, la Reuniunea informalã a miniștrilor apãrãrii din statele membre ale Uniunii Europene

Ministrul apãrãrii naționale, Vasile Dîncu, va participa, în zilele de 29 și 30 august, la Praga, la Reuniunea informalã a miniștrilor apãrãrii din statele membre ale Uniunii Europene.



 



Reuniunea va cuprinde trei sesiuni de discuții și va debuta cu o dezbatere pe tema impactului global și consecințele invaziei Federației Ruse asupra Ucrainei, la care vor participa Secretarul General al NATO, Subsecretarul general al ONU pentru operații de menținere a pãcii, precum și Președintele Subcomisiei pentru securitate și apãrare din Parlamentul European.



 



A doua sesiune va fi dedicatã acoperirii deficitelor de investiții în domeniul apãrãrii la nivelul UE, în cadrul cãreia miniștrii apãrãrii vor discuta propunerea avansatã de Comisia Europeanã privind stabilirea unui Program de consolidare a industriei de apãrare prin intermediul achizițiilor colaborative. Noile mãsuri vizeazã  înființarea, la nivelul Comisiei Europene și al Agenției Europene de Apãrare, a Grupului operativ pentru achiziții comune în domeniul apãrãrii (Defence Joint Procurement Task Force), în cadrul cãruia experții statelor membre vor negocia un nou Regulament pentru Programul European de Investiții în domeniul apãrãrii pe termen mediu si lung.



 



În cadrul celei de-a treia sesiuni, miniștrii apãrãrii vor discuta perspectivele angajamentului UE în sprijinul Ucrainei, în domeniul securitãții și apãrãrii.