MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 407
25 octombrie - Ziua Armatei României

 



Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații unde sunt dislocați militarii români și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.



 



 Programul principalelor activități este următorul:





          În București:





 - Ora 10.00, la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I - ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.



Ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) - ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori.



Ora 13.00, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” va fi vernisată expoziția temporară „Drumul către Încoronarea din anul 1922”, care marchează Centenarul acestui eveniment, ce a încheiat simbolic procesul de întregire a statului român după sfârșitul Primului Război Mondial și, prin care, suveranii Românei deveneau Regele și Regina tuturor românilor.



Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței,B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Șoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul  Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.







          În țară:





- Ora 10.00, Satu Mare, și 12.30, Păuliș, la Monumente ale Ostașului Român vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori.



- Ora 14.00, Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori. Voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, care au parcurs aproximativ 3800 de kilometri în cadrul Ștafetei Veteranilor, pe trei trasee, vor prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.





Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria.







* * *







În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe și sacrificii, la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.







* * *







          În atenția jurnaliștilor care vor să ia parte la ceremonia organizată în Parcul Carol I:





- Accesul în zonă se va face pe baza cărții de identitate și a legitimației de presă, între orele 8.30 și 9.00.



- Pentru limitarea numărului de participanți la activitate, vă rugăm ca echipele să fie compuse din maxim doi reprezentanți pentru fiecare instituție media.

- Pe cât posibil, rugăm ca eventualele transmisii live să fie realizate cu echipamente portabile (de tip rucsac).



- Ceremonia va fi transmisă în direct de Televiziunea Română și pe pagina de facebook a MApN.





Menționăm că pentru această activitate Televiziunea Română va asigura, în calitate de „official broadcaster”, semnal de televiziune tuturor posturilor interesate, în mod gratuit, cu condiția menționării, pe parcursul întregii transmisiuni, într-un loc vizibil, a textului „Preluare TVR”. Persoană de contact pentru detalii tehnice: Laura Neagu, telefon 0723.200.878 și 0747.069.955, adresă de e-mail: laura.neagu@tvr.ro.