Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat vineri, 4 noiembrie, la ceremonia de depuneri de coroane de flori la Cimitirul italian Ghencea, dedicată memoriei celor 1.750 de militari italieni care și-au pierdut viața în cele două războaie mondiale pe teritoriul țării noastre și au fost înmormântați la București.
Cu acest prilej, ministrul Tîlvăr a adus un omagiu eroilor italieni și români căzuți în cele două războaie mondiale.
„Celor care s-au jertfit pentru patria lor le datorăm respect. Eroii noștri, căzuți în luptă, și-au sacrificat viața pentru națiunile noastre, intrând astfel în legendă. 1750 dintre soldații italieni căzuți în ambele războaie mondiale pe teritoriul țării noastre își dorm somnul de veci aici, în inima Capitalei României, alături de eroii români,” a declarat Angel Tîlvăr.
În alocuțiunea sa, ministrul s-a referit și la situația actuală de securitate, provocată de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care „reprezintă o violare flagrantă a dreptului internațional. România, alături de Italia și de întreaga lume, a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea nejustificată și brutală a Rusiei asupra Ucrainei și susține, alături de NATO, de Uniunea Europeană și de comunitatea internațională, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în granițele sale recunoscute internațional”.
La data de 4 noiembrie, Forțele Armate italiene își sărbătoresc ziua, prilej cu care ministrul apărării naționale a transmis un mesaj de felicitare pentru militarii italieni.
„Armatele României și Italiei sunt vechi și statornice prietene. De aceea, îmi face o deosebită plăcere să vă transmit, cu ocazia Zilei Forțelor Armate Italiene, salutul și felicitările camarazilor de arme români!”, a declarat ministrul Tîlvăr.
În continuarea ceremoniei, delegațiile conduse de ministrul apărării naționale și de ambasadorul Republicii Italiene la București au depus coroane de flori și la Cimitirul de Onoare al Eroilor Români din Primul Război Mondial „Ghencea Militar", aflat în proximitate.
Cimitirul de Onoare "Ghencea Militar" a fost amenajat, în forma lui actuală, în etape succesive, în perioada anilor 1921-1944, de către Societatea „Cultul Eroilor”, aici dormindu-și somnul de veci 2.796 de eroi români, cei mai mulți căzuți la datorie în urma „Bătăliei pentru București”, unii în luptă iar alții decedați, ulterior, în diferite spitale de campanie (Militar, Brâncovenesc, Colțea, Filantropia sau Mihai Vodă), din cauza rănilor căpătate pe front.
La activitatea de astăzi au luat parte ministrul apărării naționale, ambasadorul Republicii Italiene la București, atașați militari, reprezentanți ai categoriilor de forțe ale Armatei României, ai autorităților centrale și locale și ai comunității italiene din țara noastră.