MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 436
Întrevederea secretarului de stat Simona Cojocaru cu ambasadorul Statului Israel

Secretarul de stat pentru politica de apărare planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a primit joi, 10 noiembrie, la sediul MApN, vizita ambasadorului Statului Israel la București, Reuven Azar, la solicitarea acestuia. 



 



În această primă întâlnire, oficialul român a urat succes înaltului diplomat, aflat la începutul mandatului în România, asigurându-l deopotrivă de sprijin și deschidere în abordarea relației de cooperare bilaterală.



 



Au fost evidențiate contactele bilaterale recente la nivel ministerial, fiind subliniată relația consistentă și fructuoasă de colaborare cu forțele armate israeliene.



 



Secretarul de stat a reiterat interesul pentru continuarea participării la activități de instruire în comun, precum și pentru aprofundarea cooperării în domenii precum cel aerian, naval sau al medicinei militare, punctând importanța actualizării cadrului juridic bilateral.



 



În încheiere, cei doi oficiali și-au exprimat angajamentul pentru consolidarea relațiilor de cooperare bilaterală, pe coordonatele agreate în comun la nivel de dialog strategic, cât și la nivel de experți.