MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 53
O nouă misiune a Forțelor Aeriene Române

Trei aeronave ale Forțelor Aeriene Române execută joi, 16 februarie, o misiune umanitară în sprijinul populației afectate de cutremurele din Turcia și Siria.



 



Astfel, două aeronave C-27J Spartan au zburat către la Gaziantep, în Turcia, și o aeronavă C-130 Hercules către Beirut, Liban, pentru transportul a aproximativ 12 de tone de bunuri materiale donate de statul român.



 



Transportul ajutoarelor pentru populația sinistrată se face la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în baza Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.5 din 9 februarie.



 



Aeronava C-130 Hercules a plecat spre Beirut în jurul orei 10.00, iar cele două aeronave C-27J Spartan au decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 11.00.



 



***



 



România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situații majore de urgență.



 



Forțele Aeriene Române au mai executat astfel de misiuni umanitare și în anul 2011, când un alt cutremur major s-a produs în Turcia, precum și în anul 2019, în Albania.