O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat sâmbătă, 25 februarie, o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul Republicii Arabe Siria, pentru transportul unor medicamente și produse medicale, în contextul eforturilor de combatere a efectelor negative ale cutremurului din 6 februarie.
Misiunea s-a executat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
Aeronava a decolat din Baza 90 Aeriană Otopeni, în jurul orei 11.00, cu destinația Adana, Turcia.
Donația de medicamente a fost realizată, prin intermediul Ministerului Sănătății, de companii farmaceutice private, respectiv Zentiva Group, Antibiotice Iași și Terapia S.A.
* * *
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact din partea României, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Republica Siria pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat pe teritoriul acestora.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României, care a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a decis trimiterea unor cantități de produse medicale.
Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene coordonează răspunsul la dezastrele naturale și provocate de om la nivelul UE, permițând acordarea asistenței coordonate, eficace și rapide în sprijinul populațiilor afectate.
România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situații majore de urgență.