MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 91
Participarea secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale la Consiliul Afaceri Externe, în format externe-apărare

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat luni, 20 martie, la sesiunea comună a reuniunii Consiliului Afaceri Externe, în format externe-apărare, ce s-a desfășurat la Bruxelles, Belgia.



 



Agenda reuniunii a inclus discuții dedicate stadiului implementării Busolei Strategice pentru securitate și apărare, respectiv sprijinul UE pentru Ucraina în contextul războiului de agresiune al Rusiei.



 



Sesiunea a debutat prin prezentarea de către Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, a Raportului anual de progres privind implementarea Busolei Strategice. În acest context, au fost prezentate principalele progrese înregistrate la un an de la adoptarea Busolei Strategice și pașii ce vor fi urmați pentru consolidarea poziției UE de actor capabil, eficient, ce își asumă responsabilități sporite în domeniul securității și apărării.



 



 În intervenția sa, oficialul român a evidențiat importanța dezvoltării unui profil consolidat al Uniunii Europene pe scena globală, cu atât mai mult în contextul actual, în care războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei constituie o amenințare la adresa sistemului democratic de valori și a securității euro-atlantice.



 



Situația din Ucraina, generată de războiul de agresiune al Rusiei, a constituit un subiect important pe agenda reuniunii, fiind abordate demersurile de sprijinire a statului ucrainean întreprinse la nivelul Uniunii Europene. În intervenția sa, secretarul de stat Simona Cojocaru a subliniat amenințarea directă pe care agresiunea Rusiei în Ucraina o constituie la adresa arhitecturii de securitate euro-atlantice. De asemenea, a exprimat aprecierea față de eforturile Uniunii Europene și răspunsul cuprinzător și structurat al acesteia la nevoile Ucrainei.



 



În cadrul Consiliului Afaceri Externe a fost obținut  acordul politic pentru accelerarea sprijinului în cadrul eforturilor susținute de auto-apărare ale Ucrainei, în fața războiului de agresiune nejustificat al Federației Ruse.



 



În marja reuniunii, 18 state membre și partenere, inclusiv România, au semnat un aranjament pentru un proiect de colaborare derulat sub egida Agenției Europene de Apărare. Proiectul vizează realizarea de achiziții colaborative de muniții de diferite calibre prin intermediul Agenției, în beneficiul statelor participante, pentru reducerea costurilor, a timpilor de livrare și securizarea lanțurilor de aprovizionare la nivel european, fiecare stat având libertatea de a decide modalitatea de implicare, în funcție de nevoile de aprovizionare.