MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 98
Vizita în Republica Italianã a șefului Statului Major al Apãrãrii

Șeful Statului Major al Apãrãrii, generalul Daniel Petrescu, a efectuat, în perioada 21-23 martie, o vizitã în Republica Italianã, la invitația omologului sãu, amiralul Giuseppe Cavo Dragone.


 


Agenda discuțiilor a inclus evaluãri ale situației regionale de securitate, consolidarea relațiilor bilaterale și în format aliat și dezvoltarea colaborativã a capabilitãților de apãrare. De asemenea, în cadrul întrevederilor s-a discutat despre dinamica participãrii celor douã armate la misiuni și operații ale NATO și UE, respectiv accentuarea instruirii comune la nivelul tuturor categoriilor de forțe în vederea creșterii interoperabilitãții.


 


Forțele armate italiene au o contribuție semnificativã la implementarea mãsurilor aliate în țara noastrã pentru întãrirea posturii de descurajare și apãrare pe flancul estic. Totodatã, un aspect relevant în planul cooperãrii îl reprezintã și domeniul achizițiilor de echipamente militare și cel al asigurãrii mentenanței unor elemente de tehnicã militarã de cãtre companii de profil italiene.


 


„Am mulțumit omologului italian pentru îndeplinirea remarcabilã a misiunilor de cãtre militarii detașamentelor Forțelor Aeriene Italiene dislocate în România, începând cu anul 2019. De la începutul rãzboiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, Forțele Aeriene Italiene se gãsesc  la a doua participare în țara noastrã pentru misiuni de Poliție Aerianã Întãritã și de Vigilențã Aerianã Întãritã. Vom continua sã identificãm oportunitãți de instruire în comun și sã ne consolidãm relațiile strategice”, a transmis șeful Apãrãrii.


 


În program a fost inclusã ceremonia înmânãrii „Ordinului Național Steaua României în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru militari” amiralului Giuseppe Cavo Dragone, distincție conferitã de președintele României, în semn de înaltã apreciere a interesului și sprijinului constant acordat țãrii noastre.


 


Vizita a mai cuprins și întrevederi cu ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancãu, precum și cu lideri ai Centrului pentru Înalte Studii Militare (Centro Alti Studi per la Difesa), Comandamentului Forțelor Întrunite (Comando Operativo di Vertice Interforze), respectiv cu reprezentanți ai unor companii din industria italianã a apãrãrii.