Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 28 martie, consultări bilaterale, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu omologul polon Mariusz B³aszczak, aflat în România cu prilejul celei de-a patra reuniuni a ședinței comune de Guvern România-Polonia, care a avut loc la București.
În cadrul întrevederii a fost salutat nivelul consistent al cooperării dintre cele două țări, remarcându-se coerența și convergența ideilor și punctelor de vedere naționale, bazate pe obiective comune, atât în plan bilateral, cât și la nivelul NATO și al Uniunii Europene
,,Polonia este și rămâne un aliat important și un partener strategic pentru România. Parteneriatul îndelungat dintre cele două țări, demonstrat de contacte frecvente, a dus la maturizarea unor proiecte importante, precum abordarea unitară a posturii de apărare și descurajare pe flacul estic. Contingentul de militari români aflați la Bemowo Piskie și cel de militari poloni aflați la Craiova reprezintă un exemplu de succes al cooperării în spiritul apărării colective“, a declarat ministrul român al apărării.
În cadrul întâlnirii, ministrul român și cel polon au abordat și problematica sprijinului umanitar pe care România și Polonia îl acordă Ucrainei, în acest context securitar deosebit de complex, generat de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina. De asemenea, cei doi oficiali au condamnat ferm atacurile Rusiei soldate cu distrugerea infrastructurii critice și uciderea civililor.
Agenda discuțiilor a cuprins și aspecte ale cooperării în cadrul NATO, din perspectiva viitorului Summit NATO de la Vilnius, precum și cele referitoare la cooperarea în cadrul UE.
În context, oficialul român a subliniat relevența Formatului B9, respectiv coordonarea strânsă între statele de pe flancul estic și promovarea unor poziții unitare la viitorul Summit Aliat de la Vilnius.
În încheierea discuțiilor, cei doi oficiali au convenit necesitatea continuării proiectelor bilaterale, a consolidării dialogului politic și a dimensiunii de cooperare practică, în beneficiul ambelor părți.
Dialogul româno-polon pe teme politico-militare dintre cei doi miniștri a continuat la sediul Guvernului României, în cadrul unei sesiuni comune a celor două Cabinete.