MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 165
Reuniune trilaterală România-SUA-Republica Moldova

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat joi, 4 mai, la deschiderea reuniunii trilaterale România-SUA-Republica Moldova, cu participarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, eveniment organizat, în premieră,  în marja Grupului de Lucru România-Statele Unite ale Americii pentru discuții bilaterale de stat major, la București, în zilele de 3 și 4 mai. 



 



În intervenția sa, secretarul de stat a mulțumit generalului de brigadă Edward Vaughan, co-președinte al Comitetului mixt româno-american și director adjunct pentru strategii, planuri și capabilități din cadrul Comandamentului European al Statelor Unite  (USEUCOM), pentru sprijinul SUA acordat Republicii Moldova.



 



De asemenea, a salutat prezența reprezentanților ministerului britanic al apărării, a căror expertiză este extrem de valoroasă în identificarea celor mai potrivite soluții pentru a răspunde nevoilor de sprijin ale Republicii Moldova.



 



Oficialul român a evidențiat că, în actualul context de securitate, cu impactul generat de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, Republica Moldova este expusă amenințărilor hibride, campaniilor de propagandă și dezinformare lansate de Federația Rusă, pentru România fiind o prioritate strategică sprijinirea țării vecine în consolidarea rezilienței și a capacităților de apărare.



 



„Suntem într-un context geopolitic și de securitate care ne impune să fim uniți, determinați, dar și creativi în a identifica soluțiile cele mai bune și rapide de sprijinire a partenerilor noștri din regiune, precum Republica Moldova. Vreau să salut profesionalismul și hotărârea autorităților de la Chișinău în avansarea reformelor care să conducă la creșterea rezilienței. Sprijinul demonstrat astăzi de România, SUA și Marea Britanie arată foarte clar că Republica Moldova nu este singură în acest proces”, a transmis secretarul de stat Simona Cojocaru.



 



Oficialul român a reliefat faptul că dialogul bilateral cu Republica Moldova se desfășoară într-un ritm susținut, fiind menționată vizita recentă la Chișinău a ministrului apărării naționale, dar și organizarea luna viitoare, în România, a Comisiei Militare Mixte, la nivel de secretar de stat.