Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a primit marți, 20 iunie, la sediul MApN, vizita ministrului adjunct ucrainean al apărării, Denys Sharapov, însoțit de ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk.
În cadrul discuțiilor au fost abordate teme precum evoluțiile recente de securitate în contextul războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, precum și perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale, cu accent pe creșterea rezilienței și consolidarea capacităților de apărare.
Secretarul de stat român și-a exprimat îngrijorarea cu privire la consecințele dezastruoase ale atacurilor Federației Ruse asupra infrastructurii civile a Ucrainei și a condamnat ferm aceste acțiuni cu un impact deosebit asupra populației civile.
De asemenea, oficialul român a evocat rezultatele foarte bune ale discuțiilor din cadrul Comisiei NATO-Ucraina, care avut loc săptămâna trecută la Bruxelles, cu prilejul Reuniunii miniștrilor apărării din țările membre ale NATO. Aliații au exprimat clar sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială ale Ucrainei.
În plus, au fost evidențiate efectele benefice ale organizării, la București, în luna aprilie, împreună cu Ucraina, a primei ediții a Black Sea Security Conference sub umbrela Platformei Internaționale Crimeea, cu scopul identificării unor soluții de consolidare a securității în regiune.