MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 136
COMUNICAT

Domnul George Cristian Maior, secretar de stat si sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare, a participat luni, 19 mai a.c., la întâlnirea ministrilor apararii din statele membre UE si statele partenere, desfasurata la sediul Consiliului Uniunii Europene din Bruxelles.

Presedintia elena a Uniunii Europene a prezentat elementele de noutate privind îmbunatatirea capacitatilor de aparare înregistrate de la ultima conferinta pe aceasta tema (noiembrie 2001) si pâna în prezent.

Cu aceasta ocazie, domnul Maior a reafirmat interesul tarii noastre de a participa, de o maniera substantiala, la dezvoltarea si implementarea Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA). În acelasi sens, domnia sa a afirmat ca “România, ca viitor membru NATO si UE, va continua sa contribuie cu capacitati importante în cadrul celor doua organizatii, în spiritul principiilor sustinerii reciproce si non-duplicarii eforturilor institutionale”. Astfel, secretarul de stat a insistat asupra importantei fundamentale a relatiei transatlantice si complementaritatii relatiei NATO-UE în privinta misiunilor si capacitatilor.

De asemenea, domnia sa a mentionat ca “pentru anul 2003 România va mentine aceeasi oferta de forte pusa la dispozitia UE, la nivelul celei prezentate în anul 2001. Pentru perioada urmatoare intentionam sa armonizam angajamentul nostru pentru UE în concordanta cu capacitatile cu care vom contribui la întreaga gama de misiuni ale Aliantei Nord Atlantice. Aceasta se va realiza la sfârsitul actualului ciclu de implementare a Planului National Anual, din toamna anului 2003”.

În încheiere, secretarul de stat George Cristian Maior a subliniat ca “România va ramâne angajata în cadrul operatiunilor conduse de UE în Balcani (misiunea de politie civila - EUPM din Bosnia Hertegovina si misiunea – Concordia din Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei), dar si în alte misiuni cum ar fi KFOR, SFOR, Afganistan si, în curând, Irak”.