În perioada 02-07 octombrie 2023, în județele Vrancea și Vaslui se va desfășura „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare - MOBEX VN-VS-23.
Exercițiul are caracter de rutină, activități similare fiind organizate în acest an și în județele Timiș, Caraș-Severin, Harghita și Covasna.
MOBEX VN-VS-23 este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război și ale Legii nr. 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare.
Un exercițiu asemănător s-a mai desfășurat în anul 2005, în județul Vrancea, respectiv în anul 2017, în județul Vaslui, aspect care, a implicat, de asemenea, chemarea rezerviștilor prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, conform obligațiilor legale ce le revin acestor instituții.
Acest tip de exercițiu se planifică și se organizează pe timp de pace, pe întregul teritoriu național, în scopul verificării modului de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, a stabilirii coeziunii acționale între personalul militar activ și rezerviștii din rezerva operațională, precum, și pentru menținerea antrenamentului rezerviștilor, prin derularea unor activități militare de instruire specifice fiecărui domeniu.
În conformitate cu prevederile cuprinse la art. 67 alin. (2) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, rezerviștii au obligația să participe la antrenamentele și exercițiile de mobilizare, la solicitarea structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. Refuzul de a primi ordinul de chemare și neprezentarea la exercițiile și antrenamentele de mobilizare constituie contravenție, conform art. 80 alin. (1) lit. a) și lit. h) din Legea nr. 446/2006. Totodată, angajatorii au obligația, de a asigura prezența rezerviștilor, care au calitatea de salariați, la aceste structuri, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum 5 zile, pe baza unei adeverințe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006.