MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 520
SESIUNE ROMÂNO-FRANCEZĂ PE PROBLEME DE ARMAMENTE

Secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Armamente, Ioan Ion, a participat la cea de a XII-a sesiune a Comitetului Tehnic româno-francez pe probleme de armamente, care a avut loc săptămâna trecută la sediul Delegației Generale pentru Armamente, din Paris.

Reuniunea a prilejuit efectuarea unui bilanț al activităților de cooperare desfășurate între România și Franța în anul 2005 și s-a finalizat prin semnarea Protocolului sesiunii a XII-a a Comitetului româno-francez pentru cooperare în domeniul armamentelor și a Planului de cooperare în domeniul armamentelor pe anul 2006 .

De asemenea, delegația română a vizitat capacități de producție ale unor societăți care furnizează sisteme complexe de armament și tehnică militară de ultimă generație, care înglobează tehnologii de vârf și sunt destinate dotării unor armate din țări membre NATO.