Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a participat miercuri, 11 februarie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene, organizată în formatul miniștrilor apărării.
Agenda întâlnirii a reflectat nevoia de continuare și consolidare a sprijinului acordat Ucrainei, precum și preocupările actuale privind evoluțiile mediului de securitate european. În prima parte a reuniunii, discuțiile s-au desfășurat în prezența ministrului apărării din Ucraina, domnul Mykhailo Fedorov.
În contextul persistenței riscurilor generate de războiul declanșat de Federația Rusă, statele membre și-au exprimat necesitatea adaptarii sprijinului acordat Ucrainei. În acest sens, miniștrii apărării au analizat opțiunile prin care Uniunea Europeană poate menține un ritm sustenabil, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu, punând accent pe coordonare, predictibilitate și utilizare eficientă a resurselor disponibile. Totodată, a fost abordată integrarea experienței operaționale dobândite de forțele ucrainene în procesele europene de dezvoltare a capabilităților, cu scopul de a accelera adaptarea la noile tipuri de amenințări.
Oficialul român a punctat relevanța dezvoltării infrastructurii și a proiectelor care facilitează cooperarea practică între aliați, subliniind că Flancul Estic necesită o atenție sporită din perspectiva descurajării și apărării. În intervenția sa, ministrul apărării naționale a evidențiat importanța unei abordări unitare la nivel european în gestionarea provocărilor de securitate și a subliniat că sprijinul pentru Ucraina rămâne esențial pentru stabilitatea regională.
„România susține măsurile menite să crească capacitatea Uniunii Europene de a acționa coerent și eficient, inclusiv prin consolidarea cooperării industriale între statele membre și valorificarea mecanismelor financiare existente”, a declarat ministrul român al apărării.
În plus, reprezentanții instituțiilor europene au prezentat propuneri referitoare la implicarea mai extinsă a Băncii Europene de Investiții în susținerea proiectelor relevante pentru domeniul apărării, dar și aspecte de interes privind implementarea noii inițiative de sprijinire a Ucrainei - Ukraine Support Loan.
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Radu Miruță, la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene în formatul miniștrilor apărării, la Bruxelles
Biroul presã