Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a avut marți, 10 martie, la sediul MApN, o întrevedere cu reprezentanții Consiliului de coordonare al Asocierii dintre compania General Dynamics European Land Systems România și Uzina Mecanică București.
Discuțiile s-au axat pe analiza modului în care se derulează contractul de achiziție a transportoarelor blindate pentru trupe 8x8 Piranha V și derivate, fabricate în România.
Ministrul apărării naționale a subliniat importanța cooperării cu industria națională de apărare pentru dezvoltarea capacităților de productie din țara noastră și asigurarea suportului logistic necesar tehnicii militare aflate în dotarea Armatei României. „Colaborarea este esențială și pentru valorificarea oportunităților de integrare a industriei românești în inițiativele europene de consolidare a bazei industriale și tehnologice de apărare, inclusiv prin instrumentul SAFE al Uniunii Europene”, a mai spus ministrul.
Întrevederea s-a înscris în seria consultărilor periodice pe care conducerea Ministerului Apărării Naționale le desfășoară cu reprezentanții industriei de apărare și ai companiilor implicate în programele majore de înzestrare ale Armatei României.