Duminică, 22 martie, în jurul 20.50, în urma detectării unor drone aeriene în apropiere de frontiera României cu Ucraina, două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită, au fost ridicate din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
La ora 21.10 a fost transmis mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru nordul județului Tulcea și Delta Dunării.
Contactul radar a fost pierdut când ținta evolua la est de localitatea Sulina.
Nu s-au raportat elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul național.
Alerta aeriană a încetat la ora 22.00.