Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a participat marți, 31 martie, la evenimentul Romania Government Roundtable ,,South-East Europe’s Next Leap Forward”, organizat sub egida publicației The Economist, un format dedicat analizării rolului Europei de Sud-Est în contextul transformărilor globale actuale.
În intervenția sa, ministrul a subliniat că Europa se află într-un proces de redefinire a arhitecturii sale de securitate, dimensiunile apărării, industriei, tehnologiei și parteneriatelor fiind integrate într-un ansamblu structural complex. În acest cadru, a evidențiat rolul NATO ca fundament al securității euroatlantice, inclusiv prin implementarea noilor planuri regionale și creșterea nivelului de pregătire, precum și prin eforturile aliaților de asigurare a alocării bugetare pentru apărare de 5% din PIB.
Totodată, au fost subliniate progresele înregistrate la nivelul Uniunii Europene, în special programul SAFE, care mobilizează resurse majore pentru dezvoltarea capabilităților, în complementaritate cu planificarea la nivel aliat. În acest sens, ministrul apărării naționale a evidențiat necesitatea consolidării capacității industriei de apărare pentru a putea răspunde cerințelor operaționale din prezent, prin măsuri precum creșterea producției, dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare și asigurarea livrării la scară în ritmul impus de evoluțiile mediului de securitate. Ministrul a explicat propunerea României la nivel european, pentru ca viitoarele mecanisme de finanțare a industriei de apărare din Europa sǎ includǎ cartografierea tuturor platformelor disponibile, indiferent de starea lor, din fiecare țarǎ și includerea lor în strategiile viitoare la nivelul Uniunii.
De asemenea, Radu Miruță a punctat importanța inovării tehnologice, inclusiv în domenii precum sistemele autonome, inteligența artificială și apărarea cibernetică, precum și rolul parteneriatelor, în special cel transatlantic, în susținerea rezilienței și a competitivității industriale.
Referindu-se la România, ministrul apărării naționale a evidențiat angajamentul ferm al țării privind consolidarea Flancului Estic, cât și rolul strategic al regiunii Mării Negre pentru securitatea europeană. În acest sens, el a subliniat importanța găzduirii forțelor aliate, creșterea investițiilor în capabilități, mobilitate militară și infrastructură, precum și utilizarea eficientă a instrumentelor europene. În același context, a reamintit faptul că România beneficiază de aproximativ 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE, fiind a doua cea mai mare alocare pentru un stat membru UE, fondurile urmând să fie utilizate pentru modernizarea forțelor, dezvoltarea infrastructurii și creșterea rezilienței.