Nava-școală „Mircea” va pleca joi, 16 aprilie, din portul militar Constanța, într-un marș internațional de instrucție, cu durata planificată de cinci luni, având la bord un echipaj format din 188 de membri, dintre care 75 sunt cadeți din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și 19 sunt studenți străini de la academii navale din zece țări partenere (Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia), care se vor alătura cadeților români pe parcursul marșului.
Acesta este al patrulea marș transatlantic executat de nava-școală „Mircea” până în Statele Unite ale Americii, după cele din anii 1976, 2004 și 2009. Nava simbol a Forțelor Navale Române va participa la o serie de activități de instruire pe mare și de reprezentare în diferite porturi de escală, incluzând și participarea la ceremoniile organizate cu prilejul împlinirii a 250 de ani de independență a Statelor Unite ale Americii.
Astfel, velierul își va asuma cu responsabilitate titlurile de „Ambasador Onorific în Serviciul României” și de „Ambasador al României sustenabile”.
Nava-școală „Mircea” va reveni în portul militar Constanța în luna septembrie, după peste 150 de zile de marș, timp în care va parcurge aproximativ 14.000 de mile marine și va executa escale în 15 porturi din Italia, Spania, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Puerto Rico, Canada, Tunisia, Grecia și Turcia.
Ceremonia de plecare a velierului va avea loc joi, 16 aprilie, de la ora 10.00, în portul militar Constanța.
*
Jurnaliștii interesați să asiste joi, 16 aprilie, la ceremonia de plecare a navei-școală „Mircea”, sunt rugați să transmită solicitarea de acreditare și datele de identificare (nume, prenume, funcție, redacție, număr de înmatriculare auto, număr și serie C.I.) pe adresa de e-mail contact@anmb.ro, până miercuri, 15 aprilie, ora 10.00.
Accesul la activitate se va realiza în intervalul orar 09.00-09.30.
Persoană de contact: căpitan Adina Bocai, mobil 0744 362 859.