Cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele membre NATO și partenere - Congresul întrunit al Confederației Interaliate a Ofițerilor în Rezervă (CIOR), Confederației Interaliate a Ofițerilor Medici Militari în Rezervă (CIOMR) și Confederației Interaliate a Subofițerilor în Rezervă (CISOR) - se va desfășura, în perioada 2-8 august, la București, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Evenimentul, la care vor participa peste 500 de militari în rezervă, din 29 de state, este organizat de Asociația Ofițerilor în Rezervă din România (AORR) și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan CUZA” (ANCMRR), în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale.
În cadrul reuniunii, pe lângă discuțiile de specialitate, care vor fi organizate în cadrul celor trei confederații, vor mai avea loc ateliere de lucru pentru tineri ofițeri în rezervă – specialități generale și pentru medicii militari, precum și un exercițiu tip civil-militari - CIMEX-26. De asemenea, se vor organiza un simpozion pe teme de securitate regională și globală, cu tema „Winning the war of narratives”, și o complexă competiție sportivă aplicativ-militară, MILCOMP 2026.
Organizarea acestui tip de reuniune în România reprezintă, în egală măsură, o recunoaștere a rolului țării noastre în ansamblul general al apărării colective, precum și a preocupării asociațiilor organizatoare.
În același timp, ansamblul de activități așează România într-o poziție favorabilă pe harta preocupărilor europene privind consolidarea forțelor de rezervă, a rolului și locului acestora într-un domeniu revenit cu acuitate în atenția decidenților politici și militari naționali și de pe ambele maluri ale Atlanticului, în condițiile agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei și a deteriorăii mediului de securitate global.
Activitățile la care reprezentanții mass-media au acces sunt următoarele:
- ceremonia oficială de deschidere a congresului, luni, 3 august, Monumentul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I, de la ora 18.00;
- simpozionul internațional pe teme de securitate și apărare „Wining the war of narrative”, miercuri, 5 august, de la ora 8.45, Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti (intrarea S.2).
Persoană de contract pentru detalii suplimentare și acreditare: cdor (r) Claudiu Baciu, tel. 0726.101.582.
x x x
CIOR – Confederația Interaliată a Ofițerilor în Rezervă, înființată în 1948 de asociațiile de ofițeri în rezervă din Belgia, Franța și Țările de Jos, este cea mai mare organizație de rezerviști militari din lume, reprezentând interesele a peste 1,3 milioane de rezerviști din 34 de națiuni membre și partenere NATO. CIOR funcționează ca organizație-umbrelă, afiliată NATO, non-politică și non-profit, oferind consultanță Comitetului Militar al NATO pe teme legate de forțele de rezervă și sprijinind dezvoltarea profesională a ofițerilor în rezervă.
CIOMR – Confederația Interaliată a Ofițerilor Medici în Rezervă**, înființată tot în anul 1948, reunește personalul medical din rezervele militare ale statelor membre NATO și colaborează cu Comitetul Șefilor Serviciilor Medicale NATO (COMEDS).
CISOR – Confederația Interaliată a Subofițerilor în Rezervă este organizația-parteneră dedicată subofițerilor în rezervă, cu președinție rotativă bianuală între națiunile membre; admite ca membri atât state NATO, cât și state din afara Alianței.
Cele trei confederații colaborează strâns, organizându-și de regulă întâlnirile în comun - precum Congresul găzduit în acest an de București - pentru a face schimb de bune practici și a-și armoniza programele.