Ministerul Apărării Naționale va participa la exercițiul interinstituțional de căutare și salvare pe mare „SAREX 2026”, care se va desfășura marți, 8 septembrie, și va fi organizat și coordonat de Autoritatea Navală Română, prin Centrul Maritim de Coordonare - MRCC Constanța.
La exercițiu, care va avea loc într-un raion maritim situat la est de Tuzla - Cap Aurora, în limita apelor teritoriale, capabilitățile militare - un elicopter IAR-330 Puma Naval al Forțelor Navale Române și un elicopter IAR-330 din Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, al Forțelor Aeriene Române, vor fi integrate în mecanismul interinstituțional de răspuns.
Scenariul exercițiului presupune gestionarea unei situații complexe de urgență pe mare, de la semnalarea și evaluarea incidentului până la activarea și coordonarea capabilităților navale, aeriene și terestre, căutarea și salvarea persoanelor aflate în pericol, evacuarea medicală și intervenția în cazul unui incendiu produs la bordul unei nave.
„SAREX 2026” urmărește evaluarea capacității de răspuns a structurilor implicate, verificarea viabilității documentelor de conducere, a standardelor și a procedurilor operaționale de acțiune, precum și testarea timpilor de reacție, a fluxului informațional-decizional, a capabilităților de intervenție și a celor de comunicații.
La exercițiu participă structuri și mijloace ale Autorității Navale Române, Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale și ai operatorilor economici.