Ministrul apărării naționale, Ștefan-Radu Oprea, a preluat mandatul miercuri, 21 octombrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, în prezența prim-ministrului Luca Niculescu.
La activitate a participat și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.
În declarațiile susținute cu acest prilej, ministrul Ștefan-Radu Oprea a prezentat principalele priorități ale mandatului său, între care consolidarea securității în regiunea Mării Negre, operaționalizarea hubului de securitate și dezvoltarea capacităților de prevenire și răspuns la amenințările reprezentate de drone.
Ministrul a evidențiat importanța prevenirii amenințărilor, prin identificarea timpurie a acestora și asigurarea capacității de reacție. În acest context, a apreciat rezultatele obținute de piloții Forțelor Aeriene Române, subliniind, totodată, necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea capacităților de apărare.
De asemenea, ministrul Oprea a accentuat importanța cooperării cu Statele Unite ale Americii, cu aliații din NATO și cu partenerii europeni pentru dezvoltarea capacităților de prevenire și răspuns în regiunea Mării Negre.
În încheiere, ministrul apărării naționale a subliniat că transparența în relația cu opinia publică va reprezenta un principiu fundamental al mandatului său, pentru a contribui la o mai bună înțelegere a rolului și misiunilor Armatei României și la consolidarea respectului față de militarii activi și în rezervă.