Ministrul apărării naționale, Ștefan-Radu Oprea, a avut luni, 2 noiembrie, la sediul MApN, o întrevedere de lucru cu ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, cu ocazia semnării Actului adițional la Acordul-cadru având ca obiect furnizarea de către compania IVECO Defence Vehicles Italia a platformelor de transport auto multifuncționale pe roți.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre situația de securitate regională, pe fondul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și consecințele generate asupra securității României și Republicii Moldova, stadiul cooperării bilaterale în domeniul apărării, precum și teme asociate sprijinului oferit Republici Moldova în context regional, UE și NATO, inclusiv pentru dezvoltarea rezilienței Chișinăului împotriva amenințărilor hibride generate de Moscova.
În context, demnitarul român a subliniat importanța relației strategice și istorice dintre România și Republica Moldova, evidențiind sprijinul susținut pentru definitivarea parcursului european al țării vecine, inclusiv prin facilitarea accesului la achizițiile de echipamente și capabilități de apărare cu ajutorul instrumentului european Security Action For Europe (SAFE).
Ministrul român a reiterat disponibilitatea României privind continuarea sprijinului necesar în vederea definitivării procesului de reformă și transformare a Armatei Naționale a Republicii Moldova precum și a aderării Republicii Moldova la UE.
„Inițierea, în premieră, a unei achiziții comune de tehnică militară reprezintă o continuare firească a procesului de dezvoltare a interoperabilității dintre cele două armate, prin care România sprijină fără echivoc consolidarea capacității de apărare a Republicii Moldova, pentru o mai bună adaptare la provocările actualului mediu de securitate. Vom continua să susținem modernizarea Armatei Naționale și dezvoltarea capabilităților necesare pentru protejarea suveranității și independenței Republicii Moldova”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea.
Oficialii Republicii Moldova și-au exprimat interesul pentru promovarea, la nivel național, a produselor militare achiziționate din România, în vederea creșterii vizibilității industriei românești de apărare, în special în ceea ce privește armamentul de infanterie și sistemele de apărare antiaeriană.
Totodată, aceștia au adresat mulțumiri părții române pentru sprijinul acordat în formarea și pregătirea personalului Armatei Naționale a Republicii Moldova, apreciind în mod deosebit nivelul de expertiză și competențele profesionale dobândite de militarii moldoveni în cadrul programelor de învățământ și instruire desfășurate în România.
În final, cei doi oficiali și-au exprimat disponibilitatea deplină pentru continuarea dialogului politico-militar și valorificarea potențialului formatelor bilaterale și regionale de cooperare, în vederea identificării și operaționalizării mecanismelor adecvate susținerii cooperării în domeniul apărării și procesului de modernizare a Armatei Naționale a Republicii Moldova.