MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 162
Ministrul apărării, Teodor Atanasiu, în Letonia

„Vă mulțumim pentru sprijinul pe care România îl acordă țărilor baltice, prin executarea misiunilor de poliție aeriană și expertiza oferită forțelor aeriene letone” a declarat doamna Vaira VĪKE-FREIBERGA, președintele Republicii Letone, în cadrul întrevederii pe care a avut-o, la Riga, cu ministrul român al apărării, domnul Teodor Atanasiu, în cursul zilei de vineri, 5 mai a.c.

Patru aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române vor executa, conform angajamentelor asumate în cadrul NATO, misiuni de poliție aeriană în spațiul aerian baltic, în perioada august-octombrie 2007.

„Ne dăm seama ce a reprezentat efortul de a interveni în situația creată de inundațiile din țara dumneavoastră” a subliniat președintele leton. „Din punct de vedere al serviciului public pe care îl prestează în astfel de condiții, se poate observa utilitatea civilă a unei armate” a opinat șeful statului leton, transmițând, totodată, condoleanțe pentru pierderea vieții sublocotenentului post-mortem Bogdan Hâncu, în Irak, la sfârșitul lunii aprilie a.c.

Ministrul român al apărării naționale a prezentat, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său leton, Atis SLAKTERIS, o ofertă suplimentară referitoare la pregătirea personalului forțelor aeriene letone de către specialiștii români prezenți în țările baltice pentru misiunile de poliție aeriană. „De exemplu, controlorii de trafic vor avea ocazia să se pregătească în mod real și nu pe simulatoare” a spus Teodor Atanasiu, menționând că toate elementele concrete vor fi stabilite la nivel de experți.

Cei doi miniștri ai apărării au discutat diverse aspecte ale colaborării dintre cele două armate și ale participării la misiuni externe. Teodor Atanasiu a exprimat, în acest context, faptul că partea română își va respecta angajamentele asumate la nivel internațional. În cadrul discuției referitoare la organizarea summit-ului NATO la Riga, în toamna acestui an, ministrul român al apărării a opinat că „Alianța trebuie să rămână deschisă pentru a da un impuls pe calea democratizării țărilor din zona extinsă a Mării Negre”.

Ministrul Atanasiu a fost primit, în cursul zilei de ieri, de Aigars KALVĪTIS, primul ministru al Letoniei, și viceamiralul Gaidis Andrejs ZEIBOTS, comandantul forțelor armate naționale letone.