MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 195
O nouă ediție a „Cursului pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict”


Ministerul Apărării Naționale le oferă jurnaliștilor posibilitatea de a participa la cea de-a treia ediție a „Cursului pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict”, organizat, în perioada 26 - 30 iunie a.c., de Direcția Relații Publice a M.Ap.N. în colaborare cu Statul Major General.

Cursul are scopul de a-i pregăti pe jurnaliști pentru situațiile în care s-ar putea afla atunci când își fac meseria în zone de conflict sau cu nivel de risc ridicat.

Activitatea, la care vor participa, în premieră, și trei experți militari din Belgia, precum și un observator din Ungaria, se va desfășura în două unități ale Statului Major al Forțelor Terestre, respectiv Batalionul 96 Geniu, din București, și Batalionul 21 Vânători de Munte, din Predeal.

Demonstrarea efectelor muniției de război, învățarea și exersarea măsurilor de protecție, cunoașterea și evitarea pericolelor prezentate de mine, noțiuni despre încărcături explozive și capcane, comportamentul în situații de captivitate, acțiunile desfășurate la punctele de control, măsuri de acordare a primului ajutor, sunt doar câteva dintre aspectele care vor fi abordate pe timpul cursului.

În vederea asigurării unui antrenament intensiv și a unei instruiri eficiente, numărul participanților va fi limitat la 18. Jurnaliștii care doresc să participe la curs trebuie să aibă recomandarea instituției de presă la care își desfășoară activitatea.

Înscrierea se face la Direcția Relații Publice până la data de 6 iunie 2006. Formularele de înscriere se pot obține accesând pagina de web www.mapn.ro/corespondenti.

Detalii suplimentare se pot obține de la maiorul Carol Florea, telefon 402 3400, interior 1011 608, mobil 0723 018122.