MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 200
Olimpiadă a sportului militar liceal, la Alba Iulia


Marți 30 mai a.c., ora 8,30, la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazu” din Alba Iulia va avea loc ceremonia de deschidere a Olimpiadei de vară a sportului școlar militar – 2006, una dintre cele mai importante competiții înscrise în calendarul sportiv al Statului Major al Forțelor Terestre, concurs care se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie a.c.

La olimpiadă vor participa elevi de la cele trei colegii militare liceale din țară: „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, „Dimitrie Cantemir” din Breaza și „Mihai Viteazu” din Alba Iulia. Sportivii se vor întrece în probe de atletism, tenis de masă, triatlon, tir, volei, handbal și baschet.

Informații suplimentare privind organizarea și desfășurarea întrecerilor pot fi obținute de la Daniela Filimon, referent de relații publice la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazu” din Alba-Iulia, telefon 0744-850.818.