MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 215
Ministrul Atanasiu se va întâlni cu sportivii de la Clubul STEAUA

Ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu, îi va primi marți, 6 iunie a.c., de la ora 12.00, pe cei mai buni performeri ai Clubului Sportiv al Armatei STEAUA București, care s-au impus în competițiile interne și internaționale ale anului în curs. Întâlnirea este organizată cu ocazia împlinirii a 59 de ani de la înființarea clubului.

Printre sportivii care vor prezenta trofeele cucerite se numără componenții echipelor campioane naționale de hochei, polo și rugby, componentele echipei de floretă feminin - câștigătoare a Cupei Europei, precum și judoka Alina Dumitru - triplă campioană europeană.

Jurnaliștii interesați să participe la activitate vor fi așteptați marți, 6 iunie a.c., între orele 11.30 și 11.50, la Punctul de Control nr. 3 (intrarea dinspre Hotel Marriott). Accesul în instituție se va face pe baza legitimațiilor de presă și a buletinelor de identitate.