MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 220
PRECIZARE


În legătură cu achiziția, din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a fregatelor tip 22, Biroul de Presă al M.Ap.N. este împuternicit să precizeze:

Acordul de achiziție a fregatelor tip 22 a fost aprobat la nivelul guvernelor României și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentate de ministerele Apărării din cele două state. În acest sens, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1423, din 12 decembrie 2002.

Ministerul britanic al apărării a ales ca prim contractor compania BAE Systems, iar Ministerul Apărării Naționale din România a fost reprezentat în derularea acordului de C.N. Romtehnica S.A.

Ministerul român al apărării nu a fost parte a contractelor încheiate între Ministerul Apărării al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu contractorul acestuia, BAE Systems, și/sau cu subcontractorii acestei companii.

Acordul de achiziție și modernizările ce trebuiau efectuate s-au derulat conform contractului, fregatele au parcurs programul de testare pe mare, au fost recepționate de o comisie a M.Ap.N., navele aflându-se în serviciul operativ. De altfel, fregata „Regele Ferdinand” a participat la misiunea NATO “Active Endeavour”, din Marea Mediterană, în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2005.