MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 222
Ministrul Atanasiu despre Reuniunea Consiliului Nord Atlantic

„S-a concluzionat că toate statele membre trebuie să facă eforturi pentru a-și îndeplini angajamentele, astfel încât data limită la care Alianța Nord-Atlantică s-a angajat să aibă o forță de reacție rapidă operațională să fie respectată”, a declarat ministrul Teodor Atanasiu la încheierea Reuniunii Consiliului Nord Atlantic la nivel de miniștri ai apărării din statele membre NATO, desfășurată la Bruxelles.

Teodor Atanasiu a menționat, de asemenea, că discuțiile au vizat și utilizarea fondurilor comune și misiunile NATO din Afganistan, Irak și Balcani.

Ministrul apărării a afirmat că misiunile armatei române în teatrele de operații vor continua: „Noi am solicitat să se încerce o unificare a celor două misiuni din Afganistan și să rămână doar misiunea NATO, cu cele două aspecte – de reconstrucție, la care noi participăm într-o proporție mai mică, și de menținere a păcii, la care avem o participare mai importantă”.

Referitor la Irak, Atanasiu a spus că și această misiune va suferi transformări, urmând să aibă și o componentă de reconstrucție. „Probabil va trebui să analizăm și noi, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, noul rol al militarilor români în teatrele de operații”, a adăugat Atanasiu.

Pe parcursul prezenței sale la Bruxelles, ministrul apărării naționale a avut întâlniri bilaterale cu omologii săi din Belgia, Italia, Ungaria și Afganistan.

Ministrul afgan al apărării, Abdul Rahim Wardak, și-a exprimat recunoștința pentru ajutorul acordat țării sale de Guvernul și poporul român și a evocat, în context, contribuția “Scorpionilor roșii” la securitatea și stabilitatea Afganistanului. Militarii Batalionului 26 Infanterie, “Scorpionii roșii”, au participat la două misiuni în Afganistan, în anii 2002 (șase luni), respectiv 2005 (patru luni). Militarii craioveni au îndeplinit, de asemenea, misiuni în Irak, în 2004 și 2005. Detalii (audio și foto) pot fi găsite pe adresa www.mapn.ro.