MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 253
Deschiderea Cursului pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict

Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 26-30 iunie a.c., cea de-a treia ediție a „Cursului pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict”. Cursul are scopul de a-i pregăti pe jurnaliști pentru situațiile în care s-ar putea afla atunci când își fac meseria în zone de conflict sau cu nivel de risc ridicat.

La ediția din acest an participă 20 de jurnaliști din presa centrală și teritorială, precum și trei experți militari din Belgia și un observator din Armata ungară.

În cadrul pregătirii în unități militare din București și Predeal vor fi făcute demonstrații cu privire la efectele muniției de război, vor fi prezentate minele și încărcăturile explozive, precum și pericolele pe care acestea le reprezintă. De asemenea, jurnaliștii vor fi antrenați în vederea acordării primului ajutor, vor cunoaște regulile de lucru cu media în teatrele de operații și modul în care se acționează la punctele de control.

În prima zi a cursului, luni, 26 iunie a.c., la ora 12.00, la sediul Batalionului 96 Geniu din București, generalul Eugen Bădălan, șeful Statului Major General, va avea o întâlnire cu participanții la curs. Jurnaliștii interesați de această activitate vor fi așteptați, între orele 11.30 și 11.45, la sediul Batalionului 96 Geniu (Șos. Olteniței nr. 219).

Persoană de contact: comandor Tiberiu Frățilă, tel. 0722-229.829.