MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 259
Comunicat

Referitor la propunerea avansată de ministrul apărării naționale către Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru retragerea trupelor române din Irak la sfârșitul anului 2006, Biroul de Presă al M.Ap.N este împuternicit să facă următoarele precizări:

1. Ministrul Apărării Naționale este îndrituit, conform Legii 42/2004, să avanseze CSAȚ, până la data de 30 iunie a fiecărui an, propuneri privind participarea cu forțe și mijloace în teatrele de operațiuni internaționale pentru anul următor.

2. Toate angajamentele asumate în cadrul NATO vor fi respectate. Militarii angrenați în misiunile NATO în Irak își vor continua misiunea, Armata României urmând să continue instruirea forțelor de securitate irakiene.

3. Armata României va continua participarea în cadrul coaliției internaționale de luptă împotriva terorismului în Afganistan, în cadrul operațiunii “Enduring Freedom”, alături de forțele SUA, în cadrul Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate din Afganistan (ISAF) și al echipelor de reconstrucție a provinciilor.

4. În urma deciziei CSAȚ, partea română va face toate diligențele către partenerii cu care operează în Irak pentru stabilirea de comun acord a unui calendar de retragere până la sfârșitul anului.