Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
29 IULIE - ZIUA IMNULUI NAȚIONAL
În Capitală, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, în colaborare cu Prefectura și cu Primăria Generală a Municipiului București, organizează, începând cu ora 10.00, o ceremonie publică în Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național. La eveniment au fost invitați reprezentanți ai unor instituții civile, militare și religioase, atașați militari străini acreditați în România, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.
Programul manifestării din București include și un scurt spectacol care va fi susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și de corurile reunite ale Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazu” și Jandarmeriei Române.
Ziua Imnului Național a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 29 iulie.
Persoană de contact: colonel Valentin Marin, tel. 319.57.03.
Biroul de Presa al M.Ap.N.