MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 310
PRECIZARE

În legătură cu informațiile publicate de către cotidianul „Jurnalul Național,” de joi, 3 august a.c., sub titlul „Vârful Armatei este sub ancheta DNA”, Compartimentul Relații Publice al Statului Major General este împuternicit să facă următoarele precizări:

1. Pentru corecta informare a opiniei publice trebuie lămurit, de la bun început, faptul că scopul contractului încheiat între Statul Major al Forțelor Terestre și firma Tofan Group a constat în valorificarea tehnicii excedentare, dar numai a aceleia care, o dată scoasă din funcțiune, parcursese toate etapele prevăzute de către legislația în vigoare: transferul fără plată ori scoaterea la licitație pentru valorificare de cel puțin trei ori. Drept urmare, acreditarea ideii că SMFT a oferit tehnică funcțională agentului economic este o încercare de manipulare grosolană a opiniei publice.

2. Încredințarea directă a contractului către agentul economic, întreprinsă cu respectarea prevederilor legale, se explică astfel:
Deși inițial au existat mai multe firme interesate de acest contract, Tofan Group a fost singura care și-a asumat cheltuielile presupuse de dezmebrarea și transportul deșeurilor rezultate (cheltuieli calculate la 19 miliarde ROL, la data derulării procedurilor, resurse inexistente în bugetul armatei, nici atunci și nici în acest moment).

3. Schimbul de deșeuri metalice contra anvelope nu a fost doar legal, ci și justificat într-o perioadă în care bugetul Armatei era drastic sub limita necesarului de consum. Prin derularea acestui contract s-a reușit acoperirea într-un procent semnificativ a nevoilor de anvelope pentru tehnica dislocată în teatrele de operații externe.

4. În condițiile în care valoarea totală a contractului s-a situat sub 500.000 USD, suma vehiculată drept prejudiciu în documentele comisiei de cercetare a Ministerului Apărării (de „câteva milioane de euro” !) nu are nici un temei legal, fiind fundamentată pe prezumții eronate, astfel:
 deși există dovezi scrise și operațiunile de compensare a deșeurilor predate cu anvelope se regăsesc în contabilitate și fizic pe teren, se neagă fără nici un fel de probe realitatea efectuării acestora;
 contravaloarea așa-ziselor lipsuri s-a calculat prin asimilarea deșeurilor predate cu cele cuprinse în catalogul de tehnică militară, caracteristic pentru tehnica nouă de acel tip și nicidecum de peste 40-50 de ani;
 depășirea valorică a contractului de schimb analizat a fost considerată prejudiciu, chiar dacă aceasta a produs efecte, benefice pentru armată, în condițiile contractuale, prin recepția anvelopelor echivalente contravalorii articolelor predate.

5. „Semnalele vehemente” cu privire la presupuse ilegalități în derularea contractului, la care se face referire în articol pot fi rezumate astfel:
 consemnarea într-un document oficial, de către șeful Direcției Audit Intern, a faptului că: „Activitatea organizată la nivelul SMFT, constând în schimbul de tehnică scoasă din funcțiune cu anvelope pentru autovehicule, a reprezentat și reprezintă o oportunitate deosebită, în condițiile existenței unor resurse financiare, tehnice și umane reduse necesare operațiunilor de casare a tehnicii militare.”
 Propunerea de „corectare” printr-un act adițional a anumitor imperfecțiuni ale contractului (în nici un caz ilegalități) a și fost materializată. Dar, actul adițional este o continuare a contractului inițial, reprezentând voința părților concretizată pe baza unor negocieri amiabile, acceptate de ambele părți și nu putea rezolva toate aspectele semnalate.

Mai mult, în cei patru ani în care s-a derulat contractul, organele de audit și de control nu au produs nici un document oficial în care să se menționeze existența unor nereguli majore în această speță în urma controalelor efectuate sau a sintezelor anuale înaintate (procese verbale de audit, dări de seamă contabile asupra execuției bugetare, sinteze specifice etc) care să probeze eventuale ilegalități, ceea ce s-ar fi întâmplat, inevitabil, dacă în decursul celor patru ani de zile prezumtivele ilegalități s-ar fi manifestat.

6. Suntem efectiv îngrijorați de faptul că, pe timpul unei cercetări efectuate de Parchet, reprezentantul unei instituții publice, persoană care, de altfel, a și lansat „acuzația,” își permite să facă declarații de presă menite, probabil, a forma o opinie preconcepută înainte de finalizarea acțiunii legitime a organelor legal abilitate, cu atât mai mult cu cât actul de cercetare administrativă întocmit are deficiențe majore, atât procedurale, cât și de fond.