MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 349
PRECIZARE

Referitor la articolul intitulat „Afacerea SMFT – Tofan, milioane de euro prejudiciu. Tancuri și TAB-uri vândute pe o jumătate de cauciuc” publicat în cotidianul „România Liberă” din data de 4 septembrie a.c., Compartimentul Relații Publice al Statului Major al Forțelor Terestre este împuternicit să precizeze:

Contractul de schimb încheiat cu S.C. Tofan Grup S.A., prin S.C. Tofan Steel S.R.L., de către Ministerul Apărării prin Statul Major al Forțelor Terestre în anul 2000, a fost supus unei cercetări administrative, la solicitarea D.N.A.

Constatăm că, după comunicarea documentelor către instituția solicitantă, încălcând prevederile Legii 544/2001, art. 12, al. (1), șeful Direcței Audit Intern din Ministerul Apărării formulează, în mod repetat, interpretări originale asupra unor aspecte legate de derularea contractului, probabil în ideea de a forma un curent de opinie negativ și de a menține anumite confuzii, mergând până la a sugera chiar și soluții anchetatorilor.

Inconsecvența răspunsurilor furnizate reporterului, trunchierea ideilor și modul nefundamentat de susținere a unora dintre acestea în cadrul interviului acordat „României Libere”, pot crea confuzii cu privire la elemente foarte importante ale oricărei cercetări de bună credință.

Statul Major al Forțelor Terestre consideră că, în acest moment, este foarte important ca organele abilitate să fie lăsate să deruleze ancheta respectivă fără sugestii sau recomandări și nu dorește să se angreneze în acțiuni polemice desfășurate în afara legii.

SMFT așteaptă finalizarea cercetărilor și va pune la dispoziția organelor de anchetă toate documentele și materialele solicitate, încercând prin aceasta să recupereze deficitul de imagine produs prin astfel de acțiuni nefundamentate, tendențioase și în afara cadrului legal.