MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 375
Înalt oaspete din Trupele de Uscat ale SUA, în România

“Am convingerea că Trupele de Uscat ale Statelor Unite ale Americii din Europa, în cooperare cu Forțele Terestre Române, vor face ca bazele de instrucție pe care le-am văzut în România să fie foarte folositoare pentru instruirea în comun“, a declarat generalul William S. Wallace, comandantul Doctrinei și Instrucției Trupelor de Uscat ale SUA (US Army TRADOC), cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la Constanța, în zilele de 26 și 27 septembrie a.c.

Vizita a oferit comandantului TRADOC și șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general locotenent dr. Sorin Ioan, prilejul de a discuta despre un program extins de instruire în comun și de învățământ, în special pentru corpul subofițerilor.

“Am avut discuții utile pentru stabilirea unor detalii tehnice care vor contribui la finalizarea Acordului de folosire în viitor a bazelor noastre de instrucție“, a subliniat generalul Ioan.

Generalul Wallace a evidențiat faptul că relațiile personale sunt deosebit de importante în dezvoltarea cooperării militare bilaterale. “Apreciez foarte mult faptul că am avut oportunitatea de a mă reîntâlni cu generalul Ioan și sunt convins că respectul reciproc care există între trupele de uscat americane și forțele terestre române este foarte important”, a spus comandantul TRADOC.

Generalul Wallace a fost numit în actuala funcție la 13 octombrie 2005, după ce a asigurat, timp de doi ani, comanda Centrului Interarme al Trupelor de Uscat și a Fortului Leavenworth.

TRADOC este structura responsabilă cu recrutarea și instruirea militarilor din Trupele de Uscat americane, cu formarea de lideri, sprijinirea instruirii în unități, dezvoltarea și implementarea doctrinei, stabilirea de standarde și proceduri de operare. TRADOC are în compunere 33 de școli și 16 baze militare, în care se organizează cursuri pentru aproximativ 450.000 de militari.