MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 403
Manifestări dedicate Zilei Armatei României

Miercuri, 25 octombrie, de Ziua Armatei României, Drapelul Național va fi arborat la toate sediile instituțiilor militare, iar la bordul navelor militare maritime și fluviale va fi ridicat Marele Pavoaz.

Ministerul Apărării organizează, în această zi, o serie de activități, care se vor desfășura după următorul program:

în București:
•Ceremonii militare, religioase și de depuneri de coroane de flori:
-de la ora 10.00 - la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol
-de la ora 11.30 -la Monumentul Eroilor de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

•Ziua Porților Deschise la Muzeul Militar Național și Muzeul Aviației – accesul liber al publicului între orele 10.00 și 16.00

•Spectacol susținut de muzicile militare din garnizoana București în Parcul Cișmigiu, între orele 14.30-17.00

•Începând cu ora 19.00, va avea loc retragerea cu torțe a unui detașament din Regimentul 30 Gardă pe itinerarul Cercul Militar Național – Bulevardul Regina Elisabeta – Piața Operei.

în unitățile militare
•Statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei, comandamentele, marile unități și unitățile militare de pe întreg teritoriul țării desfășoară ceremoniale militare, religioase și de depunere de coroane și jerbe de flori la monumentele eroilor, adunări festive în cadrul cărora se va da citire ordinului ministrului apărării. De asemenea, se va organiza Ziua Porților Deschise și vor avea loc activități cultural-artistice și sportive, simpozioane, întâlniri cu veteranii de război, expoziții, gale de filme și spectacole.


în străinătate
•În țările unde România are acreditați atașați ai apărării se vor organiza expoziții de carte, de publicații și fotografii cu tematică militară, precum și ceremoniale de depuneri de coroane și jerbe de flori la cimitire și monumente ale ostașilor români.

•Militarii din teatrele de operații vor sărbători Ziua Armatei prin organizarea unor ceremoniale militare și a unor activități culturale și sportive la care vor fi invitați și parteneri din coalițiile multinaționale.