MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 411
Salon de carte la Cercul Militar Național

Cea de a doua ediție a salonului de carte „POLEMOS“ – istorie, stiințe politice, securitate și apărare se va desfășura în perioada 1-4 noiembrie a.c. la Galeria Artelor a Cercului Militar Național.

Evenimentul se înscrie în seria de manifestări dedicate Zilei Armatei României și este organizat de Editura Militară și Societatea Scriitorilor Militari, cu sprijinul Comandamentului Logistic Întrunit, în parteneriat cu Cercul Militar Național, Biblioteca Militară Națională și Societatea Editorilor din România.

Își vor prezenta producția editorială de ultimă oră următorii expozanți: Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Editura Albatros, Editura Detectiv, Editura Academiei Naționale de Informații, Editura Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Editura Militară, Editura Ministerului Administrației și Internelor, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, revista „Gândirea Militară Românească”, Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, revista „Magazin Istoric”, Trustul Editorial Lider, Semne și Artemis, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari, Trustul de Presă al Ministerului Apărării, Tritonic Media, Top Form.

Deschiderea oficiala a salonului de carte „POLEMOS“ va avea loc miercuri, 1 noiembrie a.c., ora 13.00. Accesul publicului este liber pe întrega durată a manifestării culturale, între orele 10.00 și 19.00. Produsele editoriale vor putea fi achiziționate la prețuri reduse față de cele din librării.