MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 430
DEPUNEREA JURĂMÂNTULUI MILITAR

Tinerii încorporați în luna octombrie a acestui an, ultimii 520 de militari conscripți din Ministerul Apărării, vor depune Jurământul militar sâmbătă, 11 noiembrie a.c.

Ceremonialele se vor desfășura, începând cu ora 9.00, în cazărmile Bazei 1 Instrucție Infanterie din Caracal, Centrului de Pregătire Apărare NBC din Câmpulung-Muscel, Batalionului de Instrucție Transmisiuni din Craiova, Școlii de Aplicație pentru Unitățile de Luptă din Sibiu și a Centrului de Pregătire pentru blindate din Pitești.

În București, la festivatea depunerii legământului de credință, care va avea loc în cazarma Brigăzii 122 Logistică (Str. Antiaeriană, nr. 12), sunt invitați reprezentanți ai Ministerului Apărării, cadre militare în rezervă și în retragere, veterani de război, membri ai familiilor și prieteni ai tinerilor încorporați în seria octombrie a.c.