
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Instruire în comun a militarilor români și francezi
Astfel, militari din Batalionul 33 Vânători de Munte, al Brigăzii 2 ”Sarmizegetusa”, au participat, în localitatea Chambery, la activitățile organizate de partea franceză. Instruirea militarilor francezi din Batalionul 13 Infanterie Montană a avut loc, în comun cu vânătorii de munte români, în zona Diham și în Cheile Râșnoavei.
Principalul obiectiv al programului l-a reprezentat dezvoltarea deprinderilor militarilor români și francezi necesare executării de acțiuni militare în teren muntos, în condiții grele de climă. Cu acest prilej, s-a efectuat un schimb de experiență privind tehnici de alpinism, modalități de acordare a primului ajutor și de scoatere a răniților din zone montane, precum și tehnici de supraviețuire în teren muntos-împădurit.
„Sunt plăcut impresionat de calitatea instruirii militarilor și de oportunitățile oferite de astfel de activități în promovarea cooperării între armatele celor două țări’’, a declarat ambasadorul Franței la București, Excelența Sa Herve Bolot, care a fost prezent, în județul Brașov, la instruirea în comun a militarilor români și francezi.
Ambasadorul francez a vizitat, de asemenea, Batalionul 21 Vânători de Munte, din Predeal, prilej cu care i-au fost prezentate organizarea, modul de pregătire, armamentul, tehnica și echipamentele din dotarea unității.
Compartimentul Relatii Publice al S.M.F.T.