Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlniri oficiale ale delegației Ministerului român al Apărării – la Bagdad
Pe timpul întrevederilor avute la Ministerul irakian al Apărării, cu ministrul Abdul Muhammed Qadir, a fost evocată contribuția militarilor români la stabilizarea Irakului, profesionalismul acestora, precum și modul în care au reușit să comunice cu populația locală. Totodată, a fost exprimat interesul părților pentru semnarea, cel mai probabil anul viitor, a unui Acord de colaborare între ministerele apărării din România și Irak.
În cadrul întâlnirii de la Misiunea de Instruire NATO din Bagdad, generalul italian Ernesto Aviano a ținut să sublinieze prestația excelentă a instructorilor români care contribuie la procesul de pregătire a forțelor armate irakiene.
Pe de altă parte, în cursul discuțiilor pe care le-a avut cu șeful Statului Major al Forței Multinaționale din Irak, generalul-locotenent Thomas L. Moore, ministrul Sorin Frunzăverde a reiterat hotărârea autorităților române de a-și respecta angajamentele asumate față de Coaliție și de a promova o politică predictibilă privind prezența românească în Irak.
De asemenea, ministrul Sorin Frunzăverde, amiralul Gheorghe Marin și consilierul premierului român pentru probleme de securitate, Stejărel Olaru, s-au întâlnit, la Bagdad, cu militarii români care își desfășoară activitatea în capitala irakiană.
În cursul dimineții zilei de ieri a fost inaugurată noua bază a militarilor români de la la Tallil iar Drapelul de luptă al Batalionului 811 Infanterie “Dragonii Transilvani” a fost decorat de ministrul apărării cu Ordinul Național “Pentru Merit”, în grad de Cavaler, cu însemne pentru militari, conferit prin decret prezidențial.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării